Ultimul meci mare al României. Partida pe care o revedem la nesfârșit. 18 ani de când tricolorii au arătat ce înseamnă mentalitate de fotbalist adevărat

Redactor:
Andrei Pal
Ultimul meci mare al României. Partida pe care o revedem la nesfârșit. 18 ani de când tricolorii au arătat ce înseamnă mentalitate de fotbalist adevărat
  • Publicat:
  • Actualizat:
Perioada „Generației de Aur” e de mult apusă, dar marile performanțe ale României se identifică cu perioada ei, perioada anilor 90. Ieșirea din scenă a avut loc la Campionatul European din 2000. Data de 20 iunie va rămâne în mintea suporterilor români, datorită meciului cu Anglia. România avea să se impună în ultimul minut, cu scorul de 3-2, într-un meci spectacol.
 
Belgia, Charleroi, 2000.  România joacă meciul decisiv pentru accederea în sferturile de finală ale Campionatului European. În tribună sunt 27.000 de oamneni, iar arbitrul este Urs Meier, omul care avea să ne îngoape trei ani mai târziu, la un meci cu Danemarca. Dar acesta nu este despre acel meci care să ne reamintească de episoadele urâte. E despre seara noastră, seara învingătorilor. 
 
Adversara României este Anglia, o națională care îi ține rezerve pe marii Robie Fowler, Emile Heskey, David Seaman și Steven Gerrard. Echipele sunt pe tunel, așteptând începerea duelului care va hotârî naționala din sferturi. Pentru România încep ca titulari Chivu și Mutu, fotbaliștii prin care naționala României a mai scos, timid ce-i drept, capul în competiția europeană. Pentru Chivu este evoluția care-i va deschide cariera.
 
Anglia – România a început. În fața televizoarelor sunt milioane de români care așteaptă să iasă, din nou, în piețele marilor orașe. Bucureștiul e plin. Vuiește dorința de a vedea România învingătoare chiar și fără Hagi, eliminat în primul meci al grupei. Totul a început cum nimeni nu se aștepta. România a debutat curajos și reușește să deschidă scorul în minutul 22, după o execuție tehnică a lui Chivu. Aflat pe partea stângă a centrat, dar balonul s-a dus și mai bine. În plasa porții apărate de Nigel Martyn, după ce a lovit mai întâi bara. Bucuria de după gol e neprețuită pentru fundaș, aflat la prima sa reușită. 
 
Retragerea României de după deschiderea scorului i-a dat Angliei ocazia să vină peste ai noștri, iar până la pauză marca prin Alan Shearer (min. 41; pen.) și Michael Owen (min. 45).
 
Repriza veteranilor
De la mii de kilometri depărtare, românii privesc deznădăjduiți din fața televizoarelor, încă o posibilă campanie de necalificare în fazele eliminatorii. Parcă revăd EURO 1996, turneu la care Hagi și co. nu au reușit să aducă punct. La pauză, Emeric Ienei i-a resuscitat pe tricolori, care vor face o repriză mare. Ies motivați de la vestiare și, după numai 3 minute, Dorinel Munteanu reia imparabil de la marginea careului, după o ieșire neispirată a nefericitului Nigel Martin.
 
Timpul se scurge. Mai sunt două minute, scorul este 2-2, iar suporterii părăsesc dezamăgiți barurile, ascunzând steagurile. Aceleași steaguri fluturate energic înaintea partidei. Anglia merge în sferturile turneului. Așa cred toți, poate și cei 11 jucători ai naționalei. Sau nu. Viorel Modovan nu vrea să plece de pe teren cu capul în pământ și cu gândul că putea face mai mult. Preia balonul în banda dreaptă și îl i-a „la mână” pe Phil Neville. Și trece pe lângă el ca un uragan. Pătrunde în careu. Neville revine și se aruncă disperat într-o alunecare. Urs Meier nu stă pe gânduri. „E penalty!”, Au strigat la unison puținii suporteri rămași în fața micrului ecran. Ganea își ia responsabilitatea executării loviturii de departajare. Clipele dinaintea fluierului arbitrului trec din ce în ce mai greu. Are pulsul 200. Bucuria unei națiuni stă în piciorul său. Se îndreaptă spre balon într-o secvență care se scurge în slow-motion. Lovește balonul cu piciorul drept. E gol! Portarul se aruncă în colțul opus. România merge în sferturile competiției. Suporterii sunt în delir și așteaptă să petreacă încă o noapte albă în Piața Universității. „Generația de Aur” nu i-a dezamăgit și a luptat până la ultima fază. Și a reușit.
 
Perfomanța României s-a închiat în următoarea etapă, când a întâlnit Italia în sferturi. Nu am avut mari șanse în fața lui Totti și Inzaghi, care au decis meciul încă de la pauză.  EURO 2000 este ultimul turneu final în care România a trecut de faza grupelor.
 
Articol scris de Răzvan STÂNGĂ‚
 
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum arată vila de 1 milion de euro în care locuiesc Ștefan Bănică Jr. și Lavinia Pîrva. Casa este construită pe 4 nivele
Cum arată vila de 1 milion de euro în care locuiesc Ștefan Bănică Jr. și Lavinia Pîrva. Casa este construită…
După Covid-19, un nou virus face ravagii! Spitalele sunt pline. Ce simptome prezintă
După Covid-19, un nou virus face ravagii! Spitalele sunt pline. Ce simptome prezintă
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
BREAKING | Andrei Ivan a plecat de la Universitatea Craiova şi va câştiga un salariu uriaş. Cu ce echipă s-a înţeles
BREAKING | Andrei Ivan a plecat de la Universitatea Craiova şi va câştiga un salariu uriaş. Cu ce echipă s-a…
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Lovitura grea pentru "Beleaua" Corduneanu. Cel mai temut interlop şi-a găsit naşul mai ceva ca Al Capone
Lovitura grea pentru "Beleaua" Corduneanu. Cel mai temut interlop şi-a găsit naşul mai ceva ca Al Capone
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Bobotează 2025. Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 6 ianuarie
Bobotează 2025. Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 6 ianuarie
Singura FIINȚĂ de pe Pământ SUPERIOARĂ omului!
Singura FIINȚĂ de pe Pământ SUPERIOARĂ omului!
Apariţie senzaţională a femeii de 75 de ani care arată ca o adolescentă. Ce a mâncat în fiecare zi din ultimii 30 de ani
Apariţie senzaţională a femeii de 75 de ani care arată ca o adolescentă. Ce a mâncat în fiecare zi din…
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
Lovitură imensă pentru Călin Georgescu. Nu-l mai poate scăpa nimeni. S-a aflat adevărul
Lovitură imensă pentru Călin Georgescu. Nu-l mai poate scăpa nimeni. S-a aflat adevărul
Ultimele cuvinte ale băiatului înjunghiat în fața mănăstirii din Ieud. Daniel avea doar 23 de ani și era frizer
Ultimele cuvinte ale băiatului înjunghiat în fața mănăstirii din Ieud. Daniel avea doar 23 de ani și era frizer
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
×